Cosmarul linistit al zilelor ce vin si pleaca.

Traiesc un cosmar, in liniste. Credeam pana acum ca un cosmar e eminamente violent, zguduitor in actiune, plin energie negativa.Nu e asa.
Traiesc un cosmar cuminte, un cosmar care ma macina incet, incet, pacalindu-ma, ascuzandu-se in chipul obisnuintei, al ternului, al normalului.
Imi vine in minte imaginea unui om care, zi de zi, se plimba printr-un desert cautand o iesire, o scapare. Si totusi iesirea nu exista, desertul e la fel in fiecare clipa, totul e la fel ca ieri si totul va fi la fel si maine.
Nu-l ucide desertul, nu-l transforma, nu-i schimba nimic importat din fibra lui de om normal, doar il pacaleste ascunzandu-i numarul zilelor, apoi al lunilor si, in cele din urma, al anilor.
Nici nu mai stie cand a inceput totul. Cred ca atunci cand cel cu care cauta iesirea l-a parasit. Sau poate ca s-a lasat singur parasit, l-a gonit pe celalalt fara sa-si dea seama, fara sa banuiasca pericolul.
Letaragia zilelor anoste l-a ucis desi el traia, lipsa viselor i-a tradat viitorul, somnul interior l-a tinut paralizat, dintr-o data, ieri sau maine au devenit perfect egale.
Inima l-a trezit in cele din urma.Ea, cea mai pura creatura a universului i-a spus 'trezete-te, ai dormit prea mult, cosmarul tau incepe sa ne omoare pe amandoi'. Inima nu minte nicodata, poate ca greseste uneori dar de mintit nu, niciodata.
Atunci i-am spus inimii 'arata-mi drumul, ajuta-ma sa ies din desert, du-ma acasa'. 'Nu pot sa fac asta, si daca as face-o ar fi in zadar, eu doar iti arat desertul, drumul trebuie sa-l cauti singur, tu cu tine'.
Unde sa-l caut, cum sa-l caut ? Eu care merg singur de atat de mult timp, eu care nu disting orizontul si nici soarele, apa, norii.Am uitat cum arata lumea, am uitat cum creste iarba, cum se prelinge roua diminetii.M-am pierdut si pierdut sint.
Pot sa ma regasesc, pot sa inving cosmarul linistit al zilelor ce vin si pleaca ?
Mai traiesc cu adevarat sau am murit si mort gandesc. Gandurile moarte nu infloresc, putrezesc in pamantul searbad al uitarii.
Traiesc ? Daca traiesc insemna ca pot sa incerc.Incercarea este un pas, un atac al uitarii si al permanentei, al obisnuitului si al obisnuintei.
Imi ridic ochii si vad lumina, vad apa sarata a oceanului si pe fiul meu venind spre mine strigand 'tata uite ce-am gasit', il vad aducand in mainile lui mici o scoica mare, neagra, acum adusa de oceanul inspumat. Il iau in brate, il privesc cu toata dragostea fiintei mele si il sarut pe obrazul alb, pur si nevinovat.
Il spun ca scoica traieste pe fundul oceanului, ca sta acolo asteptand sa se hranaesca cu planctonul oceanului si ca uneori, curentul puternic o rupe si o trage spre mal.
Soarta scoicii tale copile a fost sa vina la tine, sa te caute, sa-ti caute bucuria si din singuratea ocenaului sa evadeze spre fericirea unui copilas in picioarele goale, alegand sub privirile atente ale tatalui sau.
Asa vad iesirea din desert. Acolo este sfarsitul cosmarului linistit al zilelor ce vin si pleaca.