Despre hipopotamul din mine

Am scris recent despre faptul ca de un an locuiesc la casa.
Dupa trei ani de eforturi financiare si mai ales mentale am reusit sa terminam cu chiu cu vai casa.
Prima data ne-a frapat linistea.Obisnuiti cu vacarmul generalizat al orasului am gasit in linistea curata a campului o adevarata desfatare. Apoi am redescoperit aerul curat, aerul mirosind a flori, am descoprit vantul racoros, ploaia, curcubeul, greierii noptii si roua diminetii.
Am inceput sa redescoperim natura, am inceput sa intelegem viata organica.
O pala de vant care intra pe geam imi spune imediat ca in cateva minute va veni o furtuna puternica. Pare greau de crezut ca natura iti vorbeste dar sa stiti ca, da, natura vorbeste. Am inceput lupta cu buruienile care ne invadau gazonul, am plantat plante si pomi care ne-au facut bucuria sa prinda viata. Una dintre magnolii a facut patru flori mari la nici trei saptamani de la plantare. Si nu mi-a cerut nimic in schimbul lor, doar putina apa.
Viata in natura presupune si munca. Multa munca.
E usor sa zici ca tunzi gazonul, pe cand trebuie sa trudesti 5 sau 6 ore in soare ca sa faci o treaba buna. Dupa o astfel de zi sunt obosit o saptamana. E pasamite un efect pervers al vietii noastre anterioare de oraseni obisnuiti cu canapeaua si scaunele teraselor.
Am plantat cativa pomi si cateva flori si am resimtit oboseala fizica mult timp dupa.
Corpul meu e mare cat al unui hipopotam atunci cand trebuie sa muncesc. Obosesc, ma enervez, ma doare spatele, ma dor toate oasele.
Imi amintesc de expresia unui locuitor al Noii Caledonii adresata lui Ioan T Morar "
la noi nu se prea munceste in agricultura, la noi pamantul e prea jos, nimeni nu mai reuseste sa se aplece pana la el."