vineri, 10 februarie 2012

Victor Ponta poate schimba politica romaneasca.

Nu am votat niciodata cu socialistii, din doua motive, in primul rand sint un om cu vederi de dreapta si in al doilea rand il dispretuiesc profund pe Ion Iliescu.
Lasand insa la oparte dreapta si stanga politica trebuie sa spun ca mereu am simtit ca politica in Romania se face cu cutitele pe masa si in gura mare. In ultimii ani, exasperat de certurile continue ale politicienilor nostri, m-am uitat si la ce se intampla in Europa de Vest. Si acolo exista opozitie, putere, polticieni corupti, numai ca mai exista si respect. Respect pentru adversarul tau, respect pentru alegatorul tau.Discursul politic este civilizat, coerent si, in primul rand, orientat spre cel care te-a trimis in parlament. Nu e nicio tragedie daca stai in opozitie 12 ani, in mod ciclic iti vine randul sa arati ce poti.Nu se urmareste cu orice pret cucerirea puterii, imediat, cu sange pe pereti.
La noi e taman invers. Nimic nu e interzis, totul e permis. Poti sa acuzi, sa minti, sa terfelesti imaginea unui om, fie si numai la nivel fizic, totul pentru a-ti asigura un avantaj elecoral. Odata cu aparitia televiziunilor interesante de rating, sangele siroieste in valuri pe ecrane. Politicienii nu precupetesc niciun efort sa-si demoleze adversarul politic.
Aici a aparut Victor Ponta care, in mod absolut suprinzator, a inceput sa-si schimbe comportamentul politic la nivel de discurs. Ce parea la inceput doar o impresie a devenit ulterior, odata cu discursul sau din parlament la investirea primului ministru, o regula. Am auzit un discurs decent, rostit in ton normal, cu argumente solide, cu cerinte rezonabile. Am auzit o melodie care parea uitata in politica romaneasca.
Victor Ponta a inteles ca viitorul e al politicianului civilizat, corect si corent. Nu stiu daca acesta schimbare ii apartine sau e impusa de ceva sau cineva dar stiu ca imi place ce vad.
E pentru prima oara cand pot sa spun ca l-as vota pe Victor Ponta daca in urmatorii ani isi dezvolta cariera politica urmand acest calapod. E sansa acestei generatii sa schimbe ceva, sa readuca politica la un nivel superior, sa curete mizeria si impostura sarlelor ce se gudura de 22 de ani prin arealul politic romanesc.
Sper sa fie inceputul unei povesti frumoase, a unei metamorfoze exceptionale a clasei politice romanesti.
Victor Ponta are de executat o lovitura de pedeapsa pe care tot el a obtinut-o. Tot ce trebuie sa faca e sa execute corect, fara sa-i tremure piciorul si fara sa se uite la portar. Un gol marcat acum ii poate asigura victoria in partida cu poporul roman.
Hai Victore, ca poti !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu